De ce nu am optat pentru o carieră politică
I Despre mine
Niciodată nu mi-a plăcut prea mult să vorbesc despre mine. De multe ori alergăm prin viață uitând chiar noi înșine cine suntem cu adevărat. Asta pentru că există chipul tău public, ceea ce reprezinți pentru alții, și conștiința ta, eul tău interior, cu care ai răfuielile cele mai mari. Acolo sunt îndoielile, spaimele, neputințele. Cum foarte frumos spunea Marcel Iureș într-un interviu recent legat de premiera serialului ”În derivă”, în dialogul cu un interlocutor, sunt de fapt patru entități, nu două, adică persoanele propriu-zise și îngerul lor, să zicem ”păzitor”. Îngerul din noi este acel glas al conștiinței. Deci în dialogul dintre două persoane se înfruntă de fapt patru conștiințe dacă îndrăznim să recunoaștem oficial prezența îngerului păzitor în fiecare din noi. Ca actori pe scena vieții, sigur că putem să vorbim despre noi așa cum am dori să fim, sau cum ne-ar place să ne vadă ceilalți. Dar cât este de adevărată imaginea din oglinda camerei suprapusă celei din oglinda sufletului?
În încercarea de a păstra o notă de umor dar și una de cochetărie feminină, ca ”arme” principale care fac parte din arsenalul nostru, aș putea spune că sunt o femeie cu mai multe pălării: filoloagă, antreprenoare, cercetătoare, consultantă pe probleme de drepturile omului și egalitate de șanse, ziaristă, scriitoare. Am lucrat timp de douăzeci de ani în slujba Națiunilor Unite și am avut multe satisfacții culminând cu placa aurită care îmi recunoște meritele în domeniul dezvoltării globale. Dar pălăria mea preferată rămâne cea de om al condeiului, pentru că prin scrisul meu comunic cu energia universală și simt că pot mișca munții. Aici am avut o ezitare dacă să spun ”femeie a condeiului” fiindcă nu pare să sune deloc elegant din puct de vedere stilistic. În acest context, de multe ori m-am gândit de ce traducem atât noi cât și francezii acel ”human rights” din documentele și tratatele internaționale cu sintagma ”drepturile omului” –nicidecum nu pentru că femeia nu ar fi umană, ci pentru că aceste stereotipii sunt atât de adânc înrădăcinate lingvistic, încât devin de neînlocuit și din păcate, spun adesea foarte multe despre mentalitatea și tiparul cultural al poporului respectiv.
Purtând deci pălăria mea preferată, condeiul îmi este daltă, pensulă, stindard și ”armă albă” în chip de catalizator al schimbării. Cred că am mai degrabă o vocație militantă decât una politică și asta pentru că cei douăzeci de ani de muncă la ONU mi-au imprimat în mod fercit după părerea mea, cultura neutralității și a obiectivității dar și cea a unei viziuni globale datorită căreia am învățat cât este de util să abordezi un subiect prin intermediul analizei comparate. De aceea de multe ori am sprijinit campanii de mediu, umanitare , de promovare a egalității de șanse, a drepturilor omului și nu în ultimul rând a libertății de expresie. Tot această dragoste pentru libertatea cuvântului m-a împins și spre ziaristică, o pasiune mai nouă. Dar mult mai important decât cine suntem la un moment dat, este ceea ce reușim pe parcurs să devenim și care sunt urmele pașilor noștrii pe țărmul vieții. Ca nisipul dintr-o clepsidră, clipele noastre pendulează ciclic între trecut și prezent. De multe ori crezând că progresăm, ne putem mișca de fapt înapoi sau trăind cu sentimentul eșecului și al insuccesului unei acțiuni nu realizăm pe moment că de fapt am contribuit enorm la impulsionarea unor transformări radicale. Totul depinde de percepție și obiectivitate, fără a înțelege prin aceasta neapărat distanțare, dar mai depinde enorm de opinia publică și mai ales de ceea ce românul de bun simț va numi întotdeauna ”lungul nasului”.
II. Exista vreo diferenta intre femeia politician şi bărbatul politician? Care sunt modelele şi anti- eroii dumneavoastra?
Eu personal nu cred că există o diferență propriu-zisă între bărbațiii și femeile politician decât în zona reprezentării acestora în politică.
Rolul femeii în politică a fost major încă din antichitate, chiar dacă ea a rămas uneori aparent în culise. Cred că putem vorbi de femei în politică începând cu Nefertari, cu influența ei covârșitoare asupra lui Ramses, Nefertiti, Cleopatra, Haseptsut, Regina Elisabeta I a Angliei, Ecaterina cea Mare, Regina Maria a României, Maria Rosetti, Ana Ipătescu. Toate acestea reprezintă pentru mine mai degrabă idealul femeii politcian, decât modele în sine, și aici am menționat și femei activiste. După părerea mea, calitățile excepționale ale polticianului nu au nicio legătură cu sexul. Sigur că, pot fi și femei politician cu foarte slabe calități politice, caz în care voturile vor fi câștigate de bărbați, până la urmă judecata finală aparținând electoratului.
Suma acestor calități cu totul speciale trebuie să reunească inteligența, abilitatea, diplomația, carisma, voința, talentul discursului, angajarea dar și crendința în idealurile cauzei pe care o servește. Astel de oameni sunt rari. Un Mihai Viteazu, un Alexandru Ioan Cuza nu se nasc în fiecare zi. Nu știu câte statui de politicieni au reușit să mă impresioneze mai mult decât cea a lui Churchill din Londra. Să ne gândim pentru câți oameni politici de azi, fie ei bărbați sau femei, am propune o statuie pentru posteritate.
Îmi este greu să mă raportez la modelele actuale și dacă o fac, găsesc mai mult anti eroi pe care nu aș vrea să îi numesc aici, așa numiții noștri tribuni cu limbaj de birjari sau unii actori care au devenit senatori și își interpretează impecabil rolul angrenați în spectacolul formei fără fond.
Sigur că am avut și încă mai avem personalități politice remarcabile, precum regretatul Corneliu Coposu căruia îi datorăm faptul că a bătut cu pumnul în masă după 1989 ca să avem un Parlament, Neagu Djuvara etc. Chiar și Mona Muscă poate fi considerată o prezență în politica românească, a cărei personalitate carismatică a strălucit pentru scurt timp în zona discursului și a doctrinei liberale. O anti eroină este pentru mine Hillary Clinton pentru că am constatat în timp dincolo de dinamism, vivacitate și angajament, cum își contrazice flagrant discursul politic prin acțiunile pe care le întreprinde. Abilitatea politică își atinge limitele atunci când se manifestă în sfera demagogiei , a luptei pentru putere și a interesului personal.
III De ce nu ati ales un parcus politic alaturi de cel profesional?
Cum spuneam, activitatea mea din cadrul Națiunilor Unite mi-a imprimat o cultură a neutralității, iar dragostea pentru scris și pentru libertatea de expresie m-au împiedcat să aleg un parcurs politic sau altul, deoarece din acel moment discursul devine angajat, iar cuvântul scris riscă să își piardă obiectivitatea. Consider că am mai degrabă calități militante și că pot acționa ca un catalizator în sprijinul acelor cauze care mi se par demne de slujit. Așa s-a născut și cartea ”Cele 4 dimensiuni ale feminității românești”, care reunește femei din segmente foarte diverse ale societății, și tocmai această diversitate este benefică progresului.
În România artiștii și scriitori au fost dintotdeauna puternic ancorați în politic: satira mușcătoare a lui Caragiale, proza politică a lui Eminescu sunt dovezi vii ale participării la politic din afara acestuia. Cred că o astfel de opțiune ține mai mult de libertatea de conștiință, dar aceasta nu înseamnă că vocile femeilor care nu au făcut pasul în politică nu trebuie să se facă auzite. Ele pot contribui la propulsarea și afimarea candidatelor femei. În democrațiile mature, societatea civilă joacă un rol important în luarea deciziilor și gradul ridicat de participare a acesteia influențează benefic viața politică.
IV. Cat de auzita este vocea femeii in politica?
Există o anume stereotipie a modului în care femeia politician este percepută în societatea românească. Deși nimeni nu a monitorizat acest lucru, glumele, șaradele, satirele, pamfletele, comentariile răutăcioase și ridiculizarea sunt mult mai frecvente când este vorba de o femeie. Niciodată un politician nu va fi comentat pentru marca servietei sale de documente, pentru mașina pe care o conduce, cu atât mai puțin pentru stilul în care o conduce, pentru hainele, pantofii sau hobby-urile sale, nici pentru ce a mâncat sau a băut în timpul unei recepții oficiale și nici pentru micile gafe care uneori i se trec cu vederea. Femeia nu este niciodată iertată. De ce? Răspunsul este foarte simplu. Suntem o democrație încă tânără și deși în acest an se împlinesc 152 de ani de la marea Unire, noi continuăm să căutăm eterna schimbare bâjbâind pe drumul sinuos al reformelor imperfecte. Dar zidul cel mai puternic de care ne lovim se află și în afara și înlauntrul nostru - ruină a unor fortificații ciudate, o combinație de elemente fanariote și balacanice desuete adunate în lâncezeala perpetuă a unor mentalități învechite. De aceea mai stăruie încă imaginea stereotipă a femeii care trebuie să stea la cratiță și să aibă grijă de copii și de bărbat. Ori atunci când după ce face toate acestea, ea își mai găsește timp să iasă la rampă avântându-se fie într-o carieră profesională de succes, fie într-una politică, ei bine, atunci este taxată fără milă, aproape linșată la nivelul imaginii. Tocmai de aceea cred că vocea femeii în politică poate deveni mai puternică decât este acum și prin demolarea vechilor mentalități, iar aici, fiecare dintre noi avem un cuvânt de spus.
Sigur că rolul mass-mediei este covârșitor deoarece aceasta poate manipula publicul servind diverse interese. Vocea femeii politician s-ar putea face auzită numai în cazul în care are cu adevărat ceva de spus. Mass media în general și televiziunile în special trebuie să joace un rol hotărâtor în promovarea imaginii dar și a programului politic propus. În România ne confruntăm cu marea criză a valorilor care nu au unde să se afirme fiindcă aceste agore sunt monopolizate de rechinii unui capitalism sălbatic care confundă informarea și dezbaterea cu scandalul, condimentând totul cu emisiuni de cancan și divertisment caracterizate prin prost gust și vulgaritate care adesea frizează obscenul. Este necesară o schimbare de viziune și o campanie de transformare a mass-mediei pentru crearea unui sistem de valori autentice.
Experiența de zi cu zi a demonstrat că nu vom avea un procent mai mare de femei în structurile politice dacă nu se va elabora un plan concret de măsuri în acest sens. Tocmai de aceea ideea folosirii cotelor de reprezentare a femeilor după modelul Norvegiei ar pute fi un instrument eficace pentru promovarea femeilor în politică. O altă soluție ar fi organizarea unor campanii speciale de promovare dar acestea trebuie să se ferească de a cădea în feminism agresiv sau exacerbat, care ar risca să îndepărteze electoratul.
Totul depinde numai de noi pentru a ne face nu numai auzite, dar și înțelese.
Daniela Albu,
" Forta politică a femeilor" , Editura Polirom 2011
Niciodată nu mi-a plăcut prea mult să vorbesc despre mine. De multe ori alergăm prin viață uitând chiar noi înșine cine suntem cu adevărat. Asta pentru că există chipul tău public, ceea ce reprezinți pentru alții, și conștiința ta, eul tău interior, cu care ai răfuielile cele mai mari. Acolo sunt îndoielile, spaimele, neputințele. Cum foarte frumos spunea Marcel Iureș într-un interviu recent legat de premiera serialului ”În derivă”, în dialogul cu un interlocutor, sunt de fapt patru entități, nu două, adică persoanele propriu-zise și îngerul lor, să zicem ”păzitor”. Îngerul din noi este acel glas al conștiinței. Deci în dialogul dintre două persoane se înfruntă de fapt patru conștiințe dacă îndrăznim să recunoaștem oficial prezența îngerului păzitor în fiecare din noi. Ca actori pe scena vieții, sigur că putem să vorbim despre noi așa cum am dori să fim, sau cum ne-ar place să ne vadă ceilalți. Dar cât este de adevărată imaginea din oglinda camerei suprapusă celei din oglinda sufletului?
În încercarea de a păstra o notă de umor dar și una de cochetărie feminină, ca ”arme” principale care fac parte din arsenalul nostru, aș putea spune că sunt o femeie cu mai multe pălării: filoloagă, antreprenoare, cercetătoare, consultantă pe probleme de drepturile omului și egalitate de șanse, ziaristă, scriitoare. Am lucrat timp de douăzeci de ani în slujba Națiunilor Unite și am avut multe satisfacții culminând cu placa aurită care îmi recunoște meritele în domeniul dezvoltării globale. Dar pălăria mea preferată rămâne cea de om al condeiului, pentru că prin scrisul meu comunic cu energia universală și simt că pot mișca munții. Aici am avut o ezitare dacă să spun ”femeie a condeiului” fiindcă nu pare să sune deloc elegant din puct de vedere stilistic. În acest context, de multe ori m-am gândit de ce traducem atât noi cât și francezii acel ”human rights” din documentele și tratatele internaționale cu sintagma ”drepturile omului” –nicidecum nu pentru că femeia nu ar fi umană, ci pentru că aceste stereotipii sunt atât de adânc înrădăcinate lingvistic, încât devin de neînlocuit și din păcate, spun adesea foarte multe despre mentalitatea și tiparul cultural al poporului respectiv.
Purtând deci pălăria mea preferată, condeiul îmi este daltă, pensulă, stindard și ”armă albă” în chip de catalizator al schimbării. Cred că am mai degrabă o vocație militantă decât una politică și asta pentru că cei douăzeci de ani de muncă la ONU mi-au imprimat în mod fercit după părerea mea, cultura neutralității și a obiectivității dar și cea a unei viziuni globale datorită căreia am învățat cât este de util să abordezi un subiect prin intermediul analizei comparate. De aceea de multe ori am sprijinit campanii de mediu, umanitare , de promovare a egalității de șanse, a drepturilor omului și nu în ultimul rând a libertății de expresie. Tot această dragoste pentru libertatea cuvântului m-a împins și spre ziaristică, o pasiune mai nouă. Dar mult mai important decât cine suntem la un moment dat, este ceea ce reușim pe parcurs să devenim și care sunt urmele pașilor noștrii pe țărmul vieții. Ca nisipul dintr-o clepsidră, clipele noastre pendulează ciclic între trecut și prezent. De multe ori crezând că progresăm, ne putem mișca de fapt înapoi sau trăind cu sentimentul eșecului și al insuccesului unei acțiuni nu realizăm pe moment că de fapt am contribuit enorm la impulsionarea unor transformări radicale. Totul depinde de percepție și obiectivitate, fără a înțelege prin aceasta neapărat distanțare, dar mai depinde enorm de opinia publică și mai ales de ceea ce românul de bun simț va numi întotdeauna ”lungul nasului”.
II. Exista vreo diferenta intre femeia politician şi bărbatul politician? Care sunt modelele şi anti- eroii dumneavoastra?
Eu personal nu cred că există o diferență propriu-zisă între bărbațiii și femeile politician decât în zona reprezentării acestora în politică.
Rolul femeii în politică a fost major încă din antichitate, chiar dacă ea a rămas uneori aparent în culise. Cred că putem vorbi de femei în politică începând cu Nefertari, cu influența ei covârșitoare asupra lui Ramses, Nefertiti, Cleopatra, Haseptsut, Regina Elisabeta I a Angliei, Ecaterina cea Mare, Regina Maria a României, Maria Rosetti, Ana Ipătescu. Toate acestea reprezintă pentru mine mai degrabă idealul femeii politcian, decât modele în sine, și aici am menționat și femei activiste. După părerea mea, calitățile excepționale ale polticianului nu au nicio legătură cu sexul. Sigur că, pot fi și femei politician cu foarte slabe calități politice, caz în care voturile vor fi câștigate de bărbați, până la urmă judecata finală aparținând electoratului.
Suma acestor calități cu totul speciale trebuie să reunească inteligența, abilitatea, diplomația, carisma, voința, talentul discursului, angajarea dar și crendința în idealurile cauzei pe care o servește. Astel de oameni sunt rari. Un Mihai Viteazu, un Alexandru Ioan Cuza nu se nasc în fiecare zi. Nu știu câte statui de politicieni au reușit să mă impresioneze mai mult decât cea a lui Churchill din Londra. Să ne gândim pentru câți oameni politici de azi, fie ei bărbați sau femei, am propune o statuie pentru posteritate.
Îmi este greu să mă raportez la modelele actuale și dacă o fac, găsesc mai mult anti eroi pe care nu aș vrea să îi numesc aici, așa numiții noștri tribuni cu limbaj de birjari sau unii actori care au devenit senatori și își interpretează impecabil rolul angrenați în spectacolul formei fără fond.
Sigur că am avut și încă mai avem personalități politice remarcabile, precum regretatul Corneliu Coposu căruia îi datorăm faptul că a bătut cu pumnul în masă după 1989 ca să avem un Parlament, Neagu Djuvara etc. Chiar și Mona Muscă poate fi considerată o prezență în politica românească, a cărei personalitate carismatică a strălucit pentru scurt timp în zona discursului și a doctrinei liberale. O anti eroină este pentru mine Hillary Clinton pentru că am constatat în timp dincolo de dinamism, vivacitate și angajament, cum își contrazice flagrant discursul politic prin acțiunile pe care le întreprinde. Abilitatea politică își atinge limitele atunci când se manifestă în sfera demagogiei , a luptei pentru putere și a interesului personal.
III De ce nu ati ales un parcus politic alaturi de cel profesional?
Cum spuneam, activitatea mea din cadrul Națiunilor Unite mi-a imprimat o cultură a neutralității, iar dragostea pentru scris și pentru libertatea de expresie m-au împiedcat să aleg un parcurs politic sau altul, deoarece din acel moment discursul devine angajat, iar cuvântul scris riscă să își piardă obiectivitatea. Consider că am mai degrabă calități militante și că pot acționa ca un catalizator în sprijinul acelor cauze care mi se par demne de slujit. Așa s-a născut și cartea ”Cele 4 dimensiuni ale feminității românești”, care reunește femei din segmente foarte diverse ale societății, și tocmai această diversitate este benefică progresului.
În România artiștii și scriitori au fost dintotdeauna puternic ancorați în politic: satira mușcătoare a lui Caragiale, proza politică a lui Eminescu sunt dovezi vii ale participării la politic din afara acestuia. Cred că o astfel de opțiune ține mai mult de libertatea de conștiință, dar aceasta nu înseamnă că vocile femeilor care nu au făcut pasul în politică nu trebuie să se facă auzite. Ele pot contribui la propulsarea și afimarea candidatelor femei. În democrațiile mature, societatea civilă joacă un rol important în luarea deciziilor și gradul ridicat de participare a acesteia influențează benefic viața politică.
IV. Cat de auzita este vocea femeii in politica?
Există o anume stereotipie a modului în care femeia politician este percepută în societatea românească. Deși nimeni nu a monitorizat acest lucru, glumele, șaradele, satirele, pamfletele, comentariile răutăcioase și ridiculizarea sunt mult mai frecvente când este vorba de o femeie. Niciodată un politician nu va fi comentat pentru marca servietei sale de documente, pentru mașina pe care o conduce, cu atât mai puțin pentru stilul în care o conduce, pentru hainele, pantofii sau hobby-urile sale, nici pentru ce a mâncat sau a băut în timpul unei recepții oficiale și nici pentru micile gafe care uneori i se trec cu vederea. Femeia nu este niciodată iertată. De ce? Răspunsul este foarte simplu. Suntem o democrație încă tânără și deși în acest an se împlinesc 152 de ani de la marea Unire, noi continuăm să căutăm eterna schimbare bâjbâind pe drumul sinuos al reformelor imperfecte. Dar zidul cel mai puternic de care ne lovim se află și în afara și înlauntrul nostru - ruină a unor fortificații ciudate, o combinație de elemente fanariote și balacanice desuete adunate în lâncezeala perpetuă a unor mentalități învechite. De aceea mai stăruie încă imaginea stereotipă a femeii care trebuie să stea la cratiță și să aibă grijă de copii și de bărbat. Ori atunci când după ce face toate acestea, ea își mai găsește timp să iasă la rampă avântându-se fie într-o carieră profesională de succes, fie într-una politică, ei bine, atunci este taxată fără milă, aproape linșată la nivelul imaginii. Tocmai de aceea cred că vocea femeii în politică poate deveni mai puternică decât este acum și prin demolarea vechilor mentalități, iar aici, fiecare dintre noi avem un cuvânt de spus.
Sigur că rolul mass-mediei este covârșitor deoarece aceasta poate manipula publicul servind diverse interese. Vocea femeii politician s-ar putea face auzită numai în cazul în care are cu adevărat ceva de spus. Mass media în general și televiziunile în special trebuie să joace un rol hotărâtor în promovarea imaginii dar și a programului politic propus. În România ne confruntăm cu marea criză a valorilor care nu au unde să se afirme fiindcă aceste agore sunt monopolizate de rechinii unui capitalism sălbatic care confundă informarea și dezbaterea cu scandalul, condimentând totul cu emisiuni de cancan și divertisment caracterizate prin prost gust și vulgaritate care adesea frizează obscenul. Este necesară o schimbare de viziune și o campanie de transformare a mass-mediei pentru crearea unui sistem de valori autentice.
Experiența de zi cu zi a demonstrat că nu vom avea un procent mai mare de femei în structurile politice dacă nu se va elabora un plan concret de măsuri în acest sens. Tocmai de aceea ideea folosirii cotelor de reprezentare a femeilor după modelul Norvegiei ar pute fi un instrument eficace pentru promovarea femeilor în politică. O altă soluție ar fi organizarea unor campanii speciale de promovare dar acestea trebuie să se ferească de a cădea în feminism agresiv sau exacerbat, care ar risca să îndepărteze electoratul.
Totul depinde numai de noi pentru a ne face nu numai auzite, dar și înțelese.
Daniela Albu,
" Forta politică a femeilor" , Editura Polirom 2011