Fără Zăbală
Ai fost în câmpiile cailor liberi
gonind fără frâu, fără ţintă pe întinderea pământului, secătuindu-i izvoarele rănindu-i trupul de fiară
leneşă şi neagră?
Ai privit scăpărând scântei
din copite de bazalt,
luminate cu stea în frunte,
ai respirat nopţi cosmice
ascunse în irişi cât moneda?
Vei putea oare
nevăzându-le nările
să mai spui că eşti liber?
Publicata in volumul "Catrene din deşert", Steady Promotion, 1993
Livadă
Aleargă caii liberi.
Bătrână e livada
Şi nefolositoare.
Aleargă liber caii...
Tăcut priveşte-n zare
Bătrânul şi e vesel.
Nechinuite gânduri
I se răsfaţă-n soare.
Publicata in volumul "Catrene din deşert", Steady Promotion, 1993
Bătrână e livada
Şi nefolositoare.
Aleargă liber caii...
Tăcut priveşte-n zare
Bătrânul şi e vesel.
Nechinuite gânduri
I se răsfaţă-n soare.
Publicata in volumul "Catrene din deşert", Steady Promotion, 1993
Plecare
Luna, corn de inorogUcis de ciclon
Sticlea neprietenă
Scrâşnitoare furtună
Cu ghiare albastre
Îşi arăta colţii.
Din borta vântului
Ieşeau crainici pe mare.
Cenuşa norilor
Ca zgura pe buze
Cădea odată cu ceaţa.
Coama verde de val
Ridicată cât casa
Împroşca toată puntea.
De-abia când portul
Ţi-a pierit din vedere
Şi erai cât vărful de ac,
Sau poate mai mic,
Te-am privit în ochi.
Pe ţărm veneau galopând
Caii sălbatici.
copyright Daniela Albu
Sticlea neprietenă
Scrâşnitoare furtună
Cu ghiare albastre
Îşi arăta colţii.
Din borta vântului
Ieşeau crainici pe mare.
Cenuşa norilor
Ca zgura pe buze
Cădea odată cu ceaţa.
Coama verde de val
Ridicată cât casa
Împroşca toată puntea.
De-abia când portul
Ţi-a pierit din vedere
Şi erai cât vărful de ac,
Sau poate mai mic,
Te-am privit în ochi.
Pe ţărm veneau galopând
Caii sălbatici.
copyright Daniela Albu
Memoria caselor tatălui meu _
Tăcute străzi cu case boiereşti
Sub filigranul iederei zurlii
Din geana crenelatelor fereşti
Surâd cu inocenţă de copii
Ce şi-au pierdut părinţii într-un ceas
Când întunericul a coborât
Peste oraşul trist fără de glas,
Sărac şi cenuşiu şi mohorât.
Când clipa a-ngheţat în chihlimbar
Printre coloane şi vitralii vechi
Năluci de fluturi cu surâs amar
Plutesc prin camere perechi, perechi
Condurii zburători printre dantele,
Miresmele de doamne şi domniţe
S-au strîns în praful orei care piere
Efigii cu surâsuri şi gropiţe.
Şi râd şi plâng sub ziduri albe-n soare
Uitatele poveşti ascunse-n case
Iar fetele cu flori la cingătoare
Le mai surâd bunicilor rămase.
copyright Daniela Albu
Sub filigranul iederei zurlii
Din geana crenelatelor fereşti
Surâd cu inocenţă de copii
Ce şi-au pierdut părinţii într-un ceas
Când întunericul a coborât
Peste oraşul trist fără de glas,
Sărac şi cenuşiu şi mohorât.
Când clipa a-ngheţat în chihlimbar
Printre coloane şi vitralii vechi
Năluci de fluturi cu surâs amar
Plutesc prin camere perechi, perechi
Condurii zburători printre dantele,
Miresmele de doamne şi domniţe
S-au strîns în praful orei care piere
Efigii cu surâsuri şi gropiţe.
Şi râd şi plâng sub ziduri albe-n soare
Uitatele poveşti ascunse-n case
Iar fetele cu flori la cingătoare
Le mai surâd bunicilor rămase.
copyright Daniela Albu
În Obor Lui Bob
E furnicar nebun, color
Găseşti pahare cu picior,
Tricouri cu sclipici, mărgele,
Panglici, pantofi şi toate cele,
De sticlă damigene mari,
Suporturi, cuie şi colţari,
Agrafe, perii şi găleţi
Carpete mov pentru pereţi,
Dar şi pahare cu picior,
În mult vestitul, drag Obor.
Tăifăsuind cu pensionarii,
Sau târguind cu panglicarii
Păzindu-ţi grabnic buzunarul
E vinul fiert, ciobit paharul
Şi cam amar că-i de pelin,
Şi micii calzi şi arşi puţin,
Căci târgul e la fel de veacuri,
Cu usturoi si ceai de leacuri,
Şi cu cartofii degeraţi
Şi vânzătorii îngheţaţi,
Cu câini lînoşi cu ochii calzi
Adulmecând voioşi prin hale.
Bând vin privirile îţi scalzi
Scrutând Oborul dumitale;
Căci eşti aici în centrul lumii
Şi-al faunei de Bucureşti
Şi chiar de-i frig tu tot zâmbeşti,
Aici în inima furtunii
De îmbulzeală şi levant.
Te-mpingi cu precupeţe grase,
Treci victorios, grăbit, inalt,
Să vezi paharele făţoase
Cristal adus din răsărit,
Prin Chişinăul chinuit,
Sunt şi pahare cu picior
În multvestitul “scump” Obor….
copyright Daniela Albu
Salvaţi râsul iberic
Lucrez cu gândul aiurea.
Ninge peste dealuri acasă,
În seara asta a mai murit un suflet mare.
Eram cu ceaiul pe masă
Când vestea rea a bătut în geam.
S-a dus ca şi când n-ar fi fost
Dacă aici n-am fi noi,
Cei ce-am rămas să jelim.
A plecat uşor sprijinit în toiag,
Condus de oi celeste de februarie
De aici de pe Pământ, unde ninge subţire.
Ceaiul e rece şi privesc ochii blânzi
Sălbăticiţi de frica de oameni
Ai râsului iberic, care se grăbeşte spre moarte.
În Andaluzia crângurile intră la apă.
La noi e iarnă şi totuşi aş vrea să pot face ceva
Un gest cât de mic, orice mi-ar sta în putinţă
Pentru a-l mai păstra un timp
Aici lângă noi,
pe cel ce ne e aproape mereu
Pe râsul semi dispărut şi pe semenul meu.
Ochean
Să ne-ntâlnim cu somnul
La un liman de ape
Să îşi desfacă pumnul
Şi din căuş să-i scape
Mici cioburi de minune
Frânturi de nemurire
Făpturi din altă lume
Cu sceptre şi cu stemă
Din cuburi şi tuneluri
Ivind o rară gemă
Cu ziduri şi creneluri
Crescute în neştire
Pe-un petec de planetă.
De sub pământ piticii
Ne văd în mii de feluri
Prin mica lor lunetă
Privind casa bunicii
Ei nu ne dau de veste
Doar ochiul nostru vede
Castelul din poveste.
Copyright Daniela Albu
photo: crimson-shine
Logodnă
Să fugim chiar acum de minciună
Şi de vinul din lumea deşartă
Şi de toată cetatea nebună
Iar pădurea în arc să despartă
Cenuşiul de verdele clipei
Sub ferigi cufundate-n tăcere
Să fugim din oraşul rispei
Într-o veşnică lună de miere.
Să lăsăm tot acolo-n dulapuri
Safire, rubine- sticlă şi praf
Marea-i smarald, nisipul e aur
Catifele, mătăsuri doar sfoară
Dantele şi panglici lasă-le vraf
Aurindu-ne chipul în veacuri
Carul soarelui ne va fi faur
Zestrea noastră-i doar boarea uşoară
Respirând peste arbori sub lună
Mai e timp să fugim de minciună.
Să fugim chiar acum de minciună
Şi de vinul din lumea deşartă
Şi de toată cetatea nebună
Iar pădurea în arc să despartă
Cenuşiul de verdele clipei
Sub ferigi cufundate-n tăcere
Să fugim din oraşul rispei
Într-o veşnică lună de miere.
Să lăsăm tot acolo-n dulapuri
Safire, rubine- sticlă şi praf
Marea-i smarald, nisipul e aur
Catifele, mătăsuri doar sfoară
Dantele şi panglici lasă-le vraf
Aurindu-ne chipul în veacuri
Carul soarelui ne va fi faur
Zestrea noastră-i doar boarea uşoară
Respirând peste arbori sub lună
Mai e timp să fugim de minciună.
Ancestral
E noaptea vulpilor roşii ce vin furişate printre ruine de dacice temple aşteptând sub lună plină ritualul, adulmecând în strugurii copţi sângele albastru clocotind prin vinele uitaţilor războinici, pândind să le zărească bărboasele chipuri oglindite o clipă-n rubinul licorii divine, şoptind despre vechi, neştiute comori subpământean licărind odată cu soarele viilor; galopează strunind bidivii printre nori, spre Calea Laptelui, de unde răsar cu Crai Nou în săbiile lor şi cu lupii în suflet căliţi, pe cer senin, veşnic strigându-şi dârzenia cu fiecare pocal de negru-albăstrui elixir ancestral, catifea dulce-amară cu miros de cireaşă şi prună subtil respiraţia pădurii adună în ciuperci cu aromă de cafea, regal rubin ferecând focul în gheaţa surâsului de fată mare; dar ceresc crescând din osemnintele dacilor pe acest pământ binecuvântat de Dumnezeu. Copyright Daniela Albu |
Au venit ciorile
Au venit ciorile
Și mi-e dor, Împânzesc zările E ora lor. În țipete sumbre Scrutează orașul Spre tainice umbre Să-și afle sălașul. S-au năpustit crunte Spre zări de zbor trunchiat Să-nghită aripri frânte De vis imaculat. Contratimp
Turnul vechi cu ceas stricat Priveghea cu îndârjire, În orașul estompat De amurg și amorțire. Și-n orașul estompat, Ca o stampă învechită, Inutil și sacadat Bătea ora lui greșită. Inutil și sacadat, Timpul meu vrea să te-ajungă. Sunt un turn cu ceas stricat Și secunda ta m-alungă. (din volumul ”Catrene din Deșert”) Biserica cu sfinți |
Trandafirul galbenGust de cenuşă şi nisip Pe buze arse de tăceri Un râs străin şi fără chip Răsună gol prin încăperi Părea din aur şi din miere Iradiind solar secunda Când s-a ivit în încăpere Şi dezlegai cu graţie funda Unui buchet cum ti-ai dorit Cu năluciri de catifea Pe care l-am întrezărit În noaptea ceştii de cafea Chircit de timp, uscat, pierdut În cufăr poate l-ai păstrat Îmbătrânit şi neştiut Sau poate doar l-ai aruncat. Doar noiNu vrem zăpezile pierdute
Nici stelele de mult căzute În veri mustind de negre ploi, Ci doar tăcerea dintre noi. Zăpada s-o topim în clipă Și în a orelor risipă Iar steaua lumii dintr-o data Să ardă-n palme luminată. Prietenii mei
”Cuțite, foarfece-ascuțim!” Auzeam privind doi plopi
Pe care iedera se unduia iubindu-i, Sau poate căutând mult soare. ” Sticli goale cumpăăăr!” Răsuna sub fereastra mea În diminețile de vară Ale copilăriei. ”Haini vechi cumpăăăr!” Pe furtună vorbeam cu ei, Și în gând le spuneam plopii mei. Sosind acasă într-o după amiază Nu i-am mai găsit. Vis-a-vis acum e șantier. S-a curățat iedera, s-a pus erbicid Nisipul a acoperit trandafirii. S-a vorbit discret –suicid Bătrâna doamnă expropriată. Tabla nouă sclipește în soare. Sunt seri când încă vorbesc cu ei, Cu prietenii mei. ”Cuțite, foarfece-ascuțim!” copyright Daniela Albu |
Înserarea învăluie Biserica cu Sfinți.
De la locul ei,
Sibila Persica de abia mai surâde.
Pe acoperișul albastru s-au adunat porumbeii.
Țânci dezbrăcați se hârjonesc la cișmeaua
Fostei fântâni din răspântie,
Ce-i zicea a lui Pache
Din dreptul altarului,
Răcorind blana câinilor vagabonzi,
Alergându-se printre mașini.
Pe caldarâmul plin de cojile semințelor,
În dreptul hănișorului de odinioară
Tații joacă table în maieu
Iar mamele în fuste colorate
Îi strigă plictisite, din când în când.
Cu spatele la ei, de pe fațada sudică
Singura sibilă rămasă
Prorocește mută viitorul.
Copyright Daniela Albu
De la locul ei,
Sibila Persica de abia mai surâde.
Pe acoperișul albastru s-au adunat porumbeii.
Țânci dezbrăcați se hârjonesc la cișmeaua
Fostei fântâni din răspântie,
Ce-i zicea a lui Pache
Din dreptul altarului,
Răcorind blana câinilor vagabonzi,
Alergându-se printre mașini.
Pe caldarâmul plin de cojile semințelor,
În dreptul hănișorului de odinioară
Tații joacă table în maieu
Iar mamele în fuste colorate
Îi strigă plictisite, din când în când.
Cu spatele la ei, de pe fațada sudică
Singura sibilă rămasă
Prorocește mută viitorul.
Copyright Daniela Albu
Caimata
Când spun Caimatei simt parfum de tei
O lună uriașă văd pe cer
Și-l văd cum scrijelește din condei,
Să uite de mizerie și de ger,
Senin și singur așternând pe foi,
Lumina vie-a visului stingher,
Mărgăritare vechi de vorbe noi,
Acolo-nfofolit într-un ungher,
Cu suflet mistuit, nemuritor,
Cu aura din părul lui rebel,
Învăluie cetatea orbitor
Și știu că nu e luna, e doar el.
Când ninge praf de stele peste noi,
Visăm povești cu zâne și strigoi,
Încremenit în alte dimensiuni
Orașul pare-o clipă preschimbat,
Cum diamantul zace în cărbuni,
Crenelurile timpului răzbat
Și ne zâmbesc fecioare din străbuni;
Strălucitor și alb și necuprins
Învăluit în aripă de vis
În amintiri drapat și neatins,
Povestea și-o dezvăluie fugar,
O neștiută poartă s-a deschis,
Plătindu-și mântuirea efemer,
Năluci de ctitori ne-o aduc în dar,
Se oglindește mânăstirea-n cer.
O lună uriașă văd pe cer
Și-l văd cum scrijelește din condei,
Să uite de mizerie și de ger,
Senin și singur așternând pe foi,
Lumina vie-a visului stingher,
Mărgăritare vechi de vorbe noi,
Acolo-nfofolit într-un ungher,
Cu suflet mistuit, nemuritor,
Cu aura din părul lui rebel,
Învăluie cetatea orbitor
Și știu că nu e luna, e doar el.
Când ninge praf de stele peste noi,
Visăm povești cu zâne și strigoi,
Încremenit în alte dimensiuni
Orașul pare-o clipă preschimbat,
Cum diamantul zace în cărbuni,
Crenelurile timpului răzbat
Și ne zâmbesc fecioare din străbuni;
Strălucitor și alb și necuprins
Învăluit în aripă de vis
În amintiri drapat și neatins,
Povestea și-o dezvăluie fugar,
O neștiută poartă s-a deschis,
Plătindu-și mântuirea efemer,
Năluci de ctitori ne-o aduc în dar,
Se oglindește mânăstirea-n cer.